Ziua în care Gullit și Van Basten au făcut instrucție cu Steaua București. 34 de ani de la coșmarul cu AC Milan | SPECIAL

Ziua în care Gullit și Van Basten au făcut instrucție cu Steaua București. 34 de ani de la coșmarul cu AC Milan | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steliștii nu au o amintire frumoasă în ceea ce privește data de 24 mai. E ziua în care, acum 34 de ani, „viteziștii” a pierdut la scor finala Cupei Campionilor Europeni, contra celor de la AC Milan.

În fotbalul european, atunci a început declinul roş-albaştrilor şi a început dominaţia „diavolilor” milanezi, ștafeta fiind predată într-un mod totuși brutal, prin proporțiile scorului.

Pe Nou Camp, stadionul Barcelonei, echipă în faţa căreia Steaua câştigase CCE în 1986, nimeni nu se aştepta la o diferenţă atât de mare. Mai ales că Steaua defilase până la finală zdrobind la scor Sparta Praga (5-1 şi 2-2), Spartak Moscova (2-1 şi 3-0), IFK Goteborg (0-1 şi 5-1) şi Galatasaray (4-0 şi 1-1).

Echipa antrenată de Anghel Iordănescu, propulsat principal în toamna anului 1986, când Emeric Ienei a fost trecut la națională, avea multă experiență, dar căpătase și uzură. Față de Sevilla 86, titulari mai erau doar Iovan, Bumbescu, Lăcătuș, Pițurcă și Tudorel Stoica (suspendat la finala cu Barcelona), iar Balint devenise un fel de armă secretă. Intra mereu după pauză și marca. Echipa îi pierduse pe Duckadam, Belodedici, Bărbulescu, Boloni și Majearu, dar apăruseseră Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Rotariu și Hagi, plus Lung și Ungureanu, doi dintre componenții exponențiali ai Craiovei Maxima, fotbaliști de națională.

AC Milan se baza pe tripleta olandeză Gullit – Van Basten – Rijkaard

E greu de spus care echipă a fost mai bună, Steaua 86 ori Steaua 89, dar cert e că ultima juca mai spectaculos. De aceea, finala de pe Nou Camp, unde steliștii au fost primiți cu ostilitate, a avut o desfășurare surprinzătoare.

Milan, în schimb, impresionase doar în semifinale, unde a surclasat pe Real Madrid cu 6-1, scor general, după 1-1 şi 5-0. Înainte însă fusese la un pas de eliminare, trecând greu de Steaua Roşie Belgrad, calificare la penaltyuri şi de Werder Bremen, 0-0 şi 1-0. Echipa se baza pe trioul olandez Gullit – Van Basten – Rijkaard, cel care avea să devină cel mai bun trio din istoria fotbalului.

Primii doi jucau din 1987 la echipă, în vreme ce ultimul venise abia în 1988. Rijkaard se certase la Ajax cu Johan Cruyff și a jurat că nu va mai juca niciodată sub comanda acestuia. Clubul l-a trimis la Sporting Lisabona, dar a semnat prea târziu pentru a fi eligibil de joc și a fost împrumutat imediat la Real Zaragoza, de unde după un an aproape pierdut a fost recuperat de AC Milan.

Steaua avea lotul mult subțiat

Ce s-a petrecut în finală n-a avut legătură cu nicio teorie, deoarece Milan efectiv a dat de pământ cu Steaua. La pauză era deja 3-0, iar în minutul 47 tabela arăta un neverosimil 4-0, după „dublele” lui Van Basten şi Gullit. Steaua n-a avut nicio ocazie clară, doar Piţurcă ajungând la un moment dat într-o situaţie oarecum favorabilă din care a ratat însă. Fostul selecţioner şi-a amintit ulterior ce s-a petrecut la acel meci. „Noi am fost prea încrezători şi nu am urmat programul normal. După ultimul meci de campionat nu am mai intrat în cantonament, şi asta ne-a costat. Italienii se temeau de noi. Jucasem de două ori cu ei pe «San Siro» şi nu ne bătuseră niciodată. De aceea au intrat foarte concentraţi. Noi, în schimb, am fost relaxaţi, am luat goluri repede şi s-a terminat. Lotul era destul de uzat, unii îmbătrânisem, nu aveam soluţii de rezervă. În mod normal, Lung, Rotariu şi Stoica nu trebuiau să joace atunci, pentru că aveau probleme medicale, dar nu mai aveam jucători pe măsura lor. Dincolo de orice scuză însă, Milan avea o superechipă”, a spus Piţurcă peste ani.

Gică Hagi, care a fost al treilea marcator al competiţiei în acel sezon, a avut o explicaţie similară: „Ni se ceruse să luăm totul. Campionatul, Cupa şi CCE. Lotul era subţire numeric. Am dus greul în 12-13 fotbalişti şi nu am mai rezistat la finală”.

Ilie Dumitrescu, suspendat din cauza lui Hagi

Steaua nu l-a avut atunci în teren pe Ilie Dumitrescu, care a fost suspendat, iar în locul lui antrenorul Anghel Iordănescu a încercat o mutare surpriză, titularizându-l pe Daniel Minea, care a avut însă o evoluție ștearsă. Ilie a fost suspendat pentru un gest banal. La un out de margine, el i-a lăsat mingea lui Hagi, care a insistat să execute el acea lovitură. Arbitrul a considerat că Ilie Dumitrescu a tras de timp și l-a avertizat cu galben, astfel că a ratat finala.

Steaua a clacat atunci spectaculos în fața unui Milan, care avea să câștige trofeul și un an mai târziu. Arigo Sacchi reușise să facă o echipă mare, în care juca toată apărarea naționalei Italiei, plus mijlocașii Carlo Ancelotti, actualul antrenor de la Real Madrid, și Roberto Donadoni, unul dintre cei mai talentați mijlocași italieni din toate timpurile, devenit ulterior selecționer și adversary al României la Euro 2008. „Steaua n-a înțeles nici în minutul 90 cum mi-am așezat echipa pe teren”, a povestit Sacchi în   cartea Piramida inversată, istoria tacticii în fotbal (scrisă de Joanthan Wilson, 2008). Autorul a vorbit și cu Silviu Lung despre acea partidă, iar fostul goalkeeper dezvăluia cu franchețe că „Steaua – Milan a fost singurul meci al carierei în care am obosit”.

Bumbescu are și acum coșmaruri

Adrian Bumbescu a rememorate și el peste ani, duelul pe care l-a avut cu Van Basten. „Infernal, cel mai greu adversar din cariera mea. Făcusem strategia cu Fane, eu să îl țin pe Van Basten, el pe Gullit. Ce să ții? N-o să uit niciodată. Lui Van Basten dacă îi dădeai un metru, în secunda următoare te trezeai că e cu fundul în cârca ta. Era ca o gazelă, ce demarcări false făcea, cum exploda… Am ținut adversari de calibru, pe Romario, pe Valdano, pe alții, ca Van Basten n-a fost niciunul”, a povestit Colonelul. „Nevastă-mea îmi spusese să îi aduc ca amintire o şuviţă din părul lui Gullit. La întoarcere i-am spus: «Ce şuviţă, mamă, că nici nu l-am văzut pe teren»”, și-a mai adus aminte si Bumbescu.

Sezonul următor, Steaua a fost eliminată în turul doi, de PSV Eindhoven, tot cu un scor fluviu, 1-5 în deplasare (1-0 acasă), când Bumbescu și Iovan aveau să facă cunoștință cu alt coșmar: brazilianul Romario.

  • Marco Van Basten a fost golgheterul acelei ediții a CCE, cu zece goluri, urmat de Lăcătuș, 7 goluri și Hagi, 6 goluri. Ilie Dumitrescu a avut 4 goluri, la fel ca Gullit, în vreme ce Balint a marcat de trei ori.

AC Milan – Steaua 4-0 (3-0)

Au marcat: Gullit (18, 38), Van Basten (26, 46)

Stadion: Nou Camp (Barcelona) – 97.000 spectatori

AC Milan: G.Galli – Tassotti, Costacurta (74′ F.Galli), Baresi, Maldini – Colombo, Rijkaard, Ancelotti,  Donadoni – Gullit (60′ Virdis), Van Basten.

Rezerve: Pinato, Mussi, Evani

Antrenor: Arrigo Sacchi

Steaua: Lung – Dan Petrescu, Iovan, Bumbescu, Ungureanu – Hagi, T. Stoica,  Minea, Rotariu (46′  Balint) – Lăcătuş, Piţurcă.

Rezerve: Liliac, Bunaciu, L. Bălan, Negrău

Antrenor: Anghel Iordanescu

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Șoșoacă a cântat
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
×